Somn Odihnitor și Sport Regulat - Sală Fitness AimFit Buzău

Din cauza stilului de viață și ritmul în care ne petrecem zilele, mereu ajungem să trecem cu vederea cât de important este un somn odihnitor pentru calitatea vieții noastre. Interesant de știut, când practici sport regulat, deja faci un pas important în direcția potrivită.

Există anumite riscuri la care ne supunem când nu dormim suficient

Dacă ai senzația că sunt un milion de lucruri de făcut zilnic, iar orele nu îți ajung, s-ar putea să ajungi în punctul în care supraviețuiești cu 3-4-5 ore de somn pe noapte. Cum poate deja bănuiești, nu sunt suficiente pentru a te putea recupera fizic și psihic, astfel încât să fii pregătit(ă) pentru o nouă zi.

Printre riscurile la care te supui atunci când nu dormi suficient, menționăm hipertensiune, risc crescut de obezitate și diabet, o durată mai scurtă de viață și o stare generală proastă, zi de zi. Poate sună dur, dar dacă nu ai timp suficient de recuperare prin somn, te expui la toate riscurile de mai sus.

Un stil de viață sănătos începe cu somn odihnitor

Printre primele sfaturi pe care le primești de la un antrenor personal sau chiar și nutriționist, atunci când îți dorești să faci alegeri sănătoase, neapărat auzi – ”să dormi suficient!”. Când dormi între 7 și 9 ore pe noapte, perioada recomandată de odihnă, dimineața ești un om nou.

Mai exact, secretul este următorul: dacă dormi între 7 și 9 ore pe noaptea, iar în majoritatea zilelor te pui să dormi și te trezești la aceeași oră, vei beneficia de toate avantajele unui somn odihnitor. De ce? Pentru că corpul tău secretă o substanță specială ce influențează nivelul de somnolență și oboseală – adenozină.

Cu cât e mai mare concentrația de adenozină, cu atât mai somnoros ești. E important să sincronizezi producerea naturală de adenozină (care începe din clipa în care te trezești) cu ritmul tău circadian, sau mai exact cu orele regulate de trezire și de odihnă.

Practică sport regulat pentru un somn odihnitor

Sportul regulat este extraordinar dintr-o serie de motive, unul din ele fiind eliminarea frustrărilor, diminuarea nivelului de stres acumulat de peste zi, folosirea energiei pentru a deveni mai puternic(ă) prin antrenamente complete (cardio & cu greutăți) și o stare generală mai bună. Cea mai bună parte? După ce termini antrenamentul și te liniștești, ai parte de un somn cu adevărat odihnitor!

Somn odihnitor, sport regulat și rezultate uimitoare

Dacă te întrebi cât de repede vei vedea rezultatele acestor alegeri sănătoase, să știi că răspunsul este unul uimitor – vei vedea rezultate din primele zile. Dacă azi începi să practici sport regulat, iar diseară te asiguri că beneficiezi de 7-9 ore de somn, mâine te vei simți mai plin(ă) de energie și vei avea o stare generală mai bună decât azi! Dacă experimentezi asemenea rezultate de pe o zi pe alta, imaginează-ți cum te vei simți peste o lună sau peste un an!

Hai la sala de fitness AimFit – avem program NON STOP!

La AimFit, îți oferim tot sprijinul de care ai nevoie pentru a-ți atinge obiectivele de fitness, indiferent că îți dorești să fii în formă, să slăbești, să îți crești masa musculară sau pur și simplu – să fii mai sănătos (sănătoasă). Vestea bună este că poți alege să lucrezi cu un nutriționist și/sau antrenor personal pentru a beneficia de planuri personalizate de alimentație și antrenament. În plus, avem abonamente cu prețuri speciale pentru elevi/studenți!


Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Email
Phone
Messenger
WhatsApp
Messenger
WhatsApp
Phone
Email