Remedii Pentru Febră Musculară După Un Antrenament Intens La Sală - Sală Fitness AimFit Buzău

Un stil de viață sănătos presupune alegeri care te vor ajuta să îți împingi limitele, inclusiv la sală, astfel că vor fi cu siguranță momente în care vei avea nevoie de remedii pentru febră musculară. Partea bună este că durerile musculare demonstrează faptul că mergi în direcția potrivită. Bineînțeles, nu trebuie să tragi de tine până la punctul în care să te rănești/accidentezi.

Nu lua pauză totală de la mișcare

Deși simți că te doare o anumită grupă musculară sau mai multe, iar primul impuls e să iei pauză totală de la orice fel de activitate ce presupune folosirea mușchilor respectivi, alege o altă abordare. Astfel, te asiguri că vei avea o recuperare mai rapidă. Nu e o idee bună să încerci un antrenament la fel de intens, ci să încerci să faci puțină mișcare.

Câteva exemple de activități pe care le poți încerca următoarea zi după un antrenament intens ce a condus la febră musculară: pedalează pe bicicleta de la sală la o intensitate redusă, mergi pe bandă într-un ritm alert, mergi la o plimbare lungă în aer liber etc.

Bucură-te de o baie caldă

Când cauți remedii pentru febră musculară ce oferă beneficii adiționale, o baie caldă este exact ceea ce ai nevoie. Simplul fapt că te relaxezi 15-20 de minute în apă caldă, te va ajuta să scapi de stres, să te odihnești și să te detașezi puțin de viața de zi cu zi, în timp ce mușchii tăi au ocazia să se recupereze.

Apelează la căldură

Dacă după 2 zile încă simți febra musculară la fel de intens, ar fi o idee bună să aplici un prosop cald sau o sticlă cu apă caldă (nu fierbinte!) pe zona ce te deranjează. Orice alegi, asigură-te că temperatura nu e prea mare, astfel încât să nu ai parte de consecințe nedorite: inflamație suplimentară sau chiar arsuri.

Alege un masaj de relaxare – remedii pentru febră musculară ce te ajută pe termen lung

Deși avem o serie de remedii pentru febră musculară la dispoziție, niciunul nu se compară cu un masaj de relaxare executat de un profesionist ce știe exact cum să folosească cele mai bune tehnici pentru mușchi încordați. Nu doar că vei scăpa de tensiunea din mușchi, ci vei beneficia de o mai bună circulație a sângelui și o stare generală mai bună – după masaj.

Exerciții de stretching

După un antrenament intens, ar fi bine să faci exerciții de stretching pentru a preveni febra musculară. În plus, este o idee bună să te încălzești înainte de antrenament, nu doar pentru o mai bună mobilitate, ci și pentru a preveni accidentări în timp ce execuți exerciții mai dificile.

Alege proteină pentru refacere rapidă

Proteina ajută la refacerea țesutului muscular, motiv pentru care e recomandat nu doar să fii atent(ă) la alimentație, ci să consumi mai multe proteine, astfel încât să fii gata de sală și de un nou antrenament intens, în cel mai scurt timp!

Hai la AimFit, unde avem reduceri adiționale la abonament din a 2-a lună, dacă activezi plata recurentă!

Hai la AimFit, unde îți oferim tot sprijinul de care ai nevoie pentru a-ți atinge obiectivele de fitness, indiferent că îți dorești să fii în formă, să slăbești, să îți crești masa musculară sau pur și simplu – să fii mai sănătos (sănătoasă). Vestea bună este că poți alege să lucrezi cu un nutriționist și/sau antrenor personal pentru a beneficia de planuri personalizate de alimentație și antrenament. Hai la AimFit! La noi, te poți antrena oricând vrei, pentru că avem program NON STOP! Află mai multe despre abonamentele noastre și opțiunea de plată recurentă, pentru reducere adițională – AICI.


Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Email
Phone
Messenger
WhatsApp
Messenger
WhatsApp
Phone
Email